CLUJ-NAPOCA. Începând de astăzi, Fiscul
iese în stradă pentru a le reaminti clujenilor
contribuabili persoane fizice că au obligaţia,
până la 15 mai inclusiv, de a–şi
depune declaraţiile de venit D200.
Ministerul Finanţelor intră, încet, dar
sigur, în era digitală. Ultima
„cucerire” în domeniu se referă la
depunerea electronică, prin internet, a
declaraţiilor referitoare la venitul global al
persoanelor fizice. Măsura pare teoretic ca fiind una
bună, cel puţin la prima vedere.
Nu uitaţi că 31 martie este ultima zi în
care beneficiaţi de bonificaţia de 10 la
sută la plata taxelor şi a impozitelor locale.
Reducerea se acordă pentru plata cu anticipaţie a
impozitelor pe clădiri, terenuri sau a taxei pe
mijloacele de transport, datorate pe întregul an.
Asta a anunţat, joi, şeful Direcţiei Fiscale
a Primăriei Timişoara, Adrian Bodo, cu
gândul de a-i linişti pe contribuabilii care
s-au înghesuit în aceste zile la ghişeele
insituţiei, la auzul veştii că Ministerul
Finanţelor vrea să mărească de
şase ori nivelul impozitului pe case, din acest an.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.