Angajatorii timişeni trebuie să se pregătească de organizarea uneia dintre cele mai importante operaţiuni fiscale anuale. Este vorba de depunerea fişelor fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii, formularul 210. Termenul limită de îndeplinire a obligaţiilor este 29 februarie.
Descoperiţi-vă partenerii de afaceri
fără activitate! Din aceste zile, Lista
contribuabililor declaraţi inactivi poate fi
accesată pe site-ul www.anaf.ro. Această
listă conţine 92.227 de agenţi economici.
Iniţial, lista a cuprins un număr de 125.448 de
contribuabili, însă, în conformitate cu
legislaţia privind îmbunătăţirea
procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale,
nu sunt declaraţi inactivi contribuabilii care se
află în stare de insolvenţă sau
dizolvare.
Ştiri din Timiș
FOTO. Proiect unic în România la UVT. A fost inaugurat un laborator de cybersecurity pentru studenți
Marți, 19 noiembrie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a făcut un pas înainte în era digitală prin inaugurarea Laboratorului Cybersecurity, proiect realizat în parteneriat cu o companie din domeniul transformării digitale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează.
Ştiri din Timiș
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială.
8