DIICOT a declanșat, marți dimineața, una dintre cele mai mari acțiuni de destructurare a unei rețele de evazioniști fiscali. Cu ajutorul polițiștilor, jandarmilor și polițiștilor de frontieră sunt efectuate 256 de percheziții în zece județe, printre care și Timiș.
Controalele efectuate de angajaţii de la Direcţia de Finanţe Timiş aduc la buget sume tot mai mari. În primele nouă luni ale anului, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au efectuat verificări la 904 persoane juridice.
Azi în Timișoara
Miercuri, 13 noiembrie, puteți merge la concerte, la proiecții de film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Marți, 12 noiembrie, odată cu învestirea primarului Dominic Fritz în al doilea său mandat, a avut loc și cea a noilor consilieri locali. De fapt, noi propriu-zis sunt doar 15, restul având experiență anterioară. Unul dintre consilierii locali este chiar la al cincilea mandat consecutiv.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Merida oferă copiilor din Timișoara programul de educație informală „Hobby Lobby Timișoara”. Copiii au parte de activități gratuite, care îi ajută să își petreacă timpul liber într-un mod prielnic dezvoltării abilităților în diverse domenii.
Cinema
Cinema Victoria, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme, aduce publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul programului „Cinemateca Itinerantă”, dedicat filmelor clasice românești.
1
Ştiri din Timiș
Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la simpozionul „Efecte de ecou”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la publicarea cărții „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu.
România
Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a murit miercuri, 12 noiembrie, într-un restaurant din Brașov, potrivit HotNews.ro.
1
Ştiri din Timiș
Arheologii au găsit aproape de Timișoara structuri de locuințe din lut, care ne arată stilul de viață al vechilor comunități. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic, popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani.