Mapamond
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comentat pentru prima dată situația politică din România, ironizând decizia de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
România
În prima intervenție publică avută după anunțul CCR că turul 1 nu a fost fraudat și că intră în turul 2, Elena Lasconi a ținut să „mulțumească” celor care nu s-au „jucat ruleta rusească cu democrația din România”.
România
Curtea Constituțională a României a hotărât că rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale nu a fost fraudat, astfel că în turul 2 intră Elena Lasconi și Călin Georgescu. Marcel Ciolacu, cel care a rămas pe 3, spune că o decizie într-un alt sens l-ar fi pus „într-o situație total neplăcută”.
Cinema
Cinema Timiș pregătește pentru cei mici o proiecție de neratat, „Moana 2”, continuarea filmului care a făcut senzație acum opt ani.
Ştiri din Timiș
Superhumans România vine în ajutorul celor resimt o încărcătură emoțională în perioada sărbătorilor de iarnă. Evenimentul este gratuit și are ca invitată o psihoterapeută.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Sânandrei, Carani”, în valoare de peste 35 milioane lei, a fost finalizat zilele trecute.
România
Luni seară, la scurt timp după ora 19, șeful Curții Constituționale a României a anunțat că a fost decisă, în unanimitate, validarea rezultatului primului tur de scrutin. Al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie, conform planului inițial.
2
România
Numărătoarea voturilor la alegerile parlamentare 2024 a fost finalizată. Șapte partide vor avea reprezentanți în Senat și Camera Deputaților în viitorul mandat.