Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, este propunerea României la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", pentru gala care va avea loc în 2011, au anunţat reprezentanţii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).
Marți, 19 noiembrie, puteți participa la un eveniment de schimb de haine, unde moda se întâlnește cu sustenabilitatea, la un recital coral cu orgă, la un seminar de lectură sau la terapie prin mișcare.
Candidatul susținut de PMP și Forța Dreptei la alegerile prezidențiale 2024, Ludovic Orban, a anunțat, luni seara, într-o dezbatere televizată, că se retrage din cursă și o susține pe Elena Lasconi, de la USR, pentru funcția de președinte, potrivit Agerpres.
1
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
1
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.