Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană cer Guvernului României să reducă deficitul bugetar pentru 2015 la 0,9% din PIB, dar partea română consideră această solicitare inacceptabilă și ia în calcul întreruperea discuţiilor, dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.
Delegaţia FMI, care s-a aflat la Bucureşti timp de aproape două săptămâni, va pleca fără să aprobe reducerea CAS cu 5 procente, aşa cum sperau guvernanţii. Cel mai probabil, subiectul va fi din nou discutat la bord-ul din toamnă.
Premierul Victor Ponta a anunţat că, joi, va avea discuţia finală cu Fondul Monetar Interanţional (FMI), Cosmia Europeană (CE) şi Banca mondială (BM), în cadrul căreia se va decide dacă CAS poate fi redus cu 5%.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că planul Guvernului de a reduce contribuţiile de asigurări sociale rămâne în picioare şi nu impune aplicarea de noi taxe care să acopere deficitul produs.
CFR Marfă a anunţat că, la finalul lunii martie, a început procesul de disponibilizare a unui număr de 2.500 de angajaţi. Restructurarea companiei de stat a fost negociată cu Fondul Monetar Internaţional.
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.