Reprezentanții Primăriei Timișoara au decis să nu mai ceară atât de multe fonduri pentru Regia Autonomă de Transport în Comun și și-au îndreptat privirea și spre cartierele de la periferia orașului. Municipalitatea poate depune proiecte pentru fondurile europene din noul exercițiu financiar, însă aparent au fost făcute câteva modificări pe lista prioritară prezentată de Robu.
Reprezentanții Direcției Edilitare din cadrul Primăriei Timișoara au stabilit un număr de 11 proiecte prioritare care vor fi depuse pentru fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Printre ele se numără Pasajul Solventul, reabilitarea mai multor linii de tramvai, o linie nouă de tramvai, modernizarea stațiilor RATT, cumpărarea de tramvaie noi și amenajarea de piste de biciclete.
Spitalul Județean Timișoara a semnat un nou contract pe fonduri transfrontaliere, prin care se vor achiziționa aparate medicale necesare pentru OncoGen (Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului). Managerul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, spune că, în ceea ce privește cercetarea, instituția este pe primul loc în România la atragerea de fonduri europene.
România
Rezultatele parțiale oficiale pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale contrazic proiecțiile exit-pollurilor, independentul Călin Georgescu reușind să îl depășească pe Marcel Ciolacu în preferințele alegătorilor.
Azi în Timișoara
Luni, 25 noiembrie, puteți merge la o proiecție de film, la un concert sau la expoziții.
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.
România
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică seara că estimările după alegerile prezidenţiale arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua o decizie.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
6