Timişoara poate deveni, în următorii ani, un important punct de legătură pentru mai multe autostrăzi. Dacă lucrările la autostrada care porneşte de la Nădlac şi merge spre Deva sunt în derulare, în doi sau trei ani ar putea începe construcţia unei noi autostrăzi, cea dintre Timişoara şi Stamora - Moraviţa, spre Belgrad. Vestea bună este că la pachet cu noua rută ar putea fi inclusă la finanţare din bani europeni şi centura sud de ocolire a Timişoarei!
Guvernul a aprobat, vineri, un set de reglementari in scopul cresterii gradului de absorbtie a fondurilor europene. Sunt niste "reguli foarte clare, foarte stricte", sustine ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Vezi noutatile!
Dacă iniţial reprezentanţii Primăriei Timişoara spuneau că reabilitarea străzii Iancu Văcărescu, lucrare pe fonduri europene începută anul trecut în septembrie, va fi terminată în şase luni, iată că acum oficialii aceleiaşi instituţii anunţă acum că nu se vor încadra în termen.
Au scris proiect europene şi au atras finanţări nerambursabile de 44 de milioane de lei. Patru firme timişene şi-au depus dosarele pentru a-şi spori capacitatea în cadrul liniei de finanţare „Operaţiuni destinate investiţiilor productive pentru întreprinderi mari”. Susţinerea nerambursabilă va veni prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Capacităţii Economice.
Acum, ca nu mai este in Guvern, Elena Udrea isi permite sa-l atace frontal pe unul dintre membrii acestuia, nimeni altul decat Leonard Orban, fostul sau coleg de sub comanda lui Emil Boc. Suparata foc ca planul ei de a aduce bani de la alte programe europene pentru a asigura reabilitarea termica, in 2012, a 250.000 de apartamente, se duce de rapa, Elena Udrea ii transmite ministrului Afacerilor Europene: daca nu reuseste sa convinga Comisia Europeana ar trebui sa-si dea demisia!
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.