Primarul Timișoarei susține că municipalitatea a reușit să atragă doar 0,22% din fondurile contractate de la UE în ultimii trei ani, așa că a decis să taie sporurile salariale ale funcționarilor din primărie. 128 de angajați primeau bani în plus la salariu pentru că „făceau performanță” în acest domeniu.
1,7 milioane de euro se investesc în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, iar majoritatea banilor vin de la UE. Printre echipamentele medicale de ultimă generație care se vor cumpăra se numără și un sistem complet pentru intubații dificile, ventilator neonatal sau monitor de respirație portabil.
Firmele și autoritățile locale din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara au cerut finanțări de 1,6 miliarde de euro în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, suma fiind de trei ori mai mare decât fondurile alocate de UE, adică 642 de milioane de euro, a anunțat Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Primăria Timișoara n-a mai apucat să depună ultimul proiect gândit pentru Axa 4 – Dezvoltare urbană durabilă, pentru că nu a mai funcționat sistemul în ultimele clipe. O spune primarul Nicolae Robu, care se laudă cu proiecte de 250 de milioane de euro pe axa pe care are la dispoziție cca. 54 de milioane de euro.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1