Melomanii timişoreni au avut parte de o surpriză extrem de plăcută joi seara în Scottish Pub, unde a cântat pentru prima oară în Timişoara formaţia clujeană Lights Out!.
Aproape lunar sunt controlaţi de poliţiştii de proximitate şi cu toate acestea continuă să nu-şi facă cu seriozitate meseria. Mulţi dintre paznicii de licee şi şcoli generale din Timişoara nu au fost de găsit în noaptea de miercuri spre joi, sau au fost prinşi dormind. Unul dintre ei, numai ce ieşise de la duş…
Legendara formaţie Compact – care a oferit melomanilor din ţara noastră nemuritoul hit „Fata din vis” – va susţine un concert extraordinar la Timişoara, marţi 1 martie, în Life!Pub.
Mirajul Las Vegasului a atras la Iulius Mall Timișoara peste 410 000 de persoane în cele zece zile ale campaniei „Iubire în LAS VEGAS“. Astfel, în premieră pentru un shopping mall, clienţii au primit cadou o vacanţă în oraşul luminilor, iubirii şi hazardului, pe care o pot întâlni o dată în viaţă.
În prima lună a anului, poliţiştii din Timiş au întocmit 70 de dosare penale şoferilor prinşi băuţi: 65 de conducători aveau în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă, iar alţi 5 au refuzat să facă analize, pentru a li se stabili valoarea alcoolemiei. Altor 169 de şoferi li s-au reţinut permisul, tot pentru băutură. În total, 239 de conducători au devenit pietoni pentru alcool. Asta înseamnă 7 persoane, în medie, pe zi.