Recent, între filialele judeţene ale UNPR şi PNL Timiş s-au purtat discuţii pentru trecerea primilor, în frunte cu preşedintele Ion Răducanu, în tabăra liberală. Informaţia a rămas la stadiul de zvon, până vineri, când preşedintele PNL Timiş, a recunoscut, voalat ce-i drept, că aceste discuţii au avut loc.
Timişoara nu va rămâne fără centre de decizie în domeniul feroviar. Chiar dacă oraşul de pe Bega a pierdut bătălia cu capitala Olteniei, în ceea ce priveşte sediul Regionalei CFR Marfă, Regionalele CFR Călători şi Infrastructură din Craiova vor fi desfiinţate şi trecute în administrarea celor de la Timişoara.
Joi se judecă apelul în dosarul crimei de la Medicină, la Curtea de Apel Timişoara, iar ucigaşii vor afla dacă li se va reduce sau nu pedeapsa. La ultimul termen, apărătorii studenţilor condamnaţi pentru omor, Carmen Bejan şi Sergiu Florea, au cerut o amânare, pentru a studia ultimele date apărute la dosar.