Cea de-a doua etapă a Ligii a patra Timiş adus noi victorii pentru Ripensia şi pentru ACS Poli 2. Cea din urmă este surpriză, formaţia fiind proaspăt promovată şi aflându-se la cea de-a doua victorie, acum în deplasare.
Comuna timişeană Dudeştii Vechi a fost, din nou, în mare sărbătoare. Cunoscutul fotbalist Hristo Stoicikov s-a aflat alături de comunitatea bulgară din localitate, participând la un meci caritabil organizat pentru a susţine tratamentele necesare micuţei Kassandra, fetiţa adoptată de Iosif Rotariu. De asemenea, cu această ocazie a avut loc şi inaugurarea instalaţiei de nocturnă montată pe stadionul care poartă numele fotbalistului bulgar.
„Nu sunt un fotbalist agresiv, care să atace prin alunecare, dar cred că trebuie să dăm mai mult în teren”, declara Ianis Zicu, înaintea meciului de miercuri cu Târgu Mureş. Fotbalistul alb-violet spune că nu a mai văzut atât de mult ghinion ca şi în primele etape din actuala stagiune la ACS Poli Timişoara, dar şi că victoria în meciul cu fosta sa echipă estre extrem de importantă.
Miercuri au fost organizate sferturile de finală ale Cupei României, faza judeţeană Timiş. Cele două echipe timişorene aflate pe primele două locuri în clasamentul diviziei D, ASU Politehnica şi Ripensia Timişoara, şi-au câştigat fiecare partida, urmând să se întâlnească în semifinale.
Paştele va fi mai fericit pentru cei de la ASU Politehnica Timişoara şi mai puţin fericit pentru concitadina de la CFR. Aceasta după ce în meciul susţinut joi, primii au câştigat acasă cu un clar 4 – 1, 2 – 0 la pauză.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
1
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
1
România
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi la Palatul Cotroceni.
4
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.