Tradiţia cartierului Fabric a fost respectată şi în acest an, iar căsătoriţii şi necăsătoriţii s-au întâlnit într-un nou meci cu o tradiţie veche de zeci de ani. De această dată căsătoriţii au revenit la putere şi au învins cu un clar 9 – 4.
Tradiţie veche, meciul dintre echipele de căsătoriţi şi necăsătoriţi din cartierul Fabric merge mai departe şi sâmbătă, pe terenul Electrica. Vorbim de o dispută care durează din 1936 şi care, din păcate, nu mai stârneşte chiar aceleaşi pasiuni ca şi la început. De la ora 15.30 vor juca echipele de old boys, vor urma căsătoriţii şi necăsătoriţii, iar de la 18, o partidă amicală între Ripensia şi ACS Poli Timişoara.
Juniorii celor de la ACS Poli Timişoara au avut evoluţii bune la naţionala Under 16 a României. Selecţionata a susţinut două meciuri amicale împotriva Macedoniei. Velcotă a şi înscris, iar Motreanu şi Fridrich au jucat, de asemenea, foarte bine.
Una dintre echipele „tari” ale campionatului precedent pentru ASU Poli, Pobeda Dudeştii Vechi, a pus din nou probleme alb-violeţilor, de această dată în Cupa României. După ce au fost conduşi, elevii lui Paul Codrea au reuşit să se impună şi vor juca finala judeţeană.
Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins cererea celor de la Chişoda declinându-şi competenţa în cazul stabilirii campioanei din Timiş „ghidând” părţile implicate către Comitetul Executiv. Acest organism nu s-a întrunit încă, dar FRF a anunţat pe site-ul oficial numele formaţiei care va reprezenta Timişul la barajul pentru liga a treia.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.