tion.ro Web analytics

În ediţia precedentă a Cupei României, ACS Poli părăsea extrem de devreme competiţia după ce era învinsă de o echipă teoretic mult inferioară, Şoimii Pâncota. Era primul meci oficial din cariera clubului, iar abordarea partidei cu multe rezerve şi-a spus cuvântul. Acum, la Oradea, antrenorul Velcea pleacă la drum în această competiţie fără jumătate din titularii de drept. Poate va fi mai bine!
Pasa proastă a celor de la ACS Poli Timişoara a continuat şi luni seara după ce echipa bănăţeană a luat bătaie în deplasare, la FC Vaslui. A fost un meci slab, cu o echipă a gazdelor mai cerebrală, care a ştiut să-şi apropie victoria. La final a fost 1 – 0 şi ACS Poli contabilizează cea de a treia înfrângere consecutivă.
Cupa României, etapa cu numărul 5, va aduce faţă în faţă două dintre cele mai vechi nume din fotbalul românesc. Va fi un nou duel Timişoara – Arad, de această dată Ripensia – UTA. Partida va avea loc miercuri, 11 septembrie, pe stadionul Electrica de la Pădurea Verde.
Stadionul „Dan Păltinişanu" devine de la meci la meci tot mai populat. Chiar dacă afară erau peste 30 de grade, 6500 de oameni au venit să vadă derbiul etapei. ACS Poli a întâlnit FC Botoşani. Din păcate, de data aceasta eforturile publicului nu au fost răsplătite şi Timişoara a înregistrat prima înfrângere a sezonului, cu 1 – 0.
Stadionul „Dan Păltinişanu" se pregăteşte luni de o nouă partidă din Liga 1. Dacă nu va fi rugby, deşi e play-off, va fi fotbal, mai precis partida dintre ACS Poli Timişoara şi Gaz Metan Mediaş. Valentin Velcea, antrenorul gazdelor, vrea continuitate după meciurile excelente făcute de noua promovată în acest început de campionat.

România

Ciolacu: „Dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat, mă retrag din cursa pentru preşedinţia României”
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 noiembrie 2024, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Începe renumărarea voturilor din Timiș. Membrii și personalul auxiliar BEJ, chemați încă din această noapte
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare. 1

Ştiri din Timiș

Fritz: „Nu va putea fi posibilă o renumărare exactă a acestor voturi”
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea. 4

Capitală Culturală

Intrare gratuită la Muzeul Național al Banatului de Sf. Andrei și Ziua Națională a României
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.

Ştiri din Timiș

S-au găsit noi ocupanți pentru trei dintre cele șapte spații comerciale scoase la licitație de Primăria Timișoara
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.

România

Vicepreședintele ANCOM s-a sucit și nu mai vrea suspendarea TikTok în România: „Am exagerat”
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro. 4

România

CSAT a constatat: Au fost influențate alegerile prezidențiale în România, iar TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici