Le-ai văzut în nenumărate ghiduri de călătorii, vederi și pe site-uri de specialitate, iar dacă ești pasionat de fotografie, cu siguranță îți dorești să le imortalizezi chiar tu! Acestea sunt cele mai recognoscibile locuri din lume, unde orice fotograf își dorește să ajungă pentru a capta imaginea perfectă.
Cele mai importante evenimente care au avut loc în săptămâna ce a trecut în Timișoara și județul Timiș au fost surprinse de fotografii www.tion.ro.
O fotografă din România a realizat un proiect inedit. Alecsandra Raluca Drăgoi s-a plimbat pe străzile orașelor din România și Anglia și a întrebat oamenii întâlniți care este cel mai mare regret al lor. Răspunsurile, imortalizate în câte o fotografie, scot la iveală cele mai ascunse secrete ale trecătorilor, parte dintr-un experiment emoționant și inspirant.
"Casa Artelor" din Timisoara lansează un proiect de documentare pentru realizarea expoziției de fotografie ”25”, dedicată memoriei anului 1989.
Pasajul rutier subteran din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci din Timişoara începe să prindă contur, chiar dacă acum este plin de apă, în urma ploilor de săptămâna trecută. La fel şi rutele pe care se va circula pe viitor pe deasupra. Reprezentanţii primăriei spun că nu s-a putut lucra la capacitate maximă în ultima perioadă din cauza vremii, dar că lucrările sunt în grafic...
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
1