Miercuri a avut loc ultima proba a Evaluării Naţionale la matematică. La acestă probă au apărut şi trei situaţii deosebite. Pentru doi elevi întârziaţi, Comisia Judeţeană de Evaluare din Timiş a solicitat subiectul de rezervă, în vreme ce un elev din Timişoara a fost prins cu fiţuica.
Tentativă de fraudă la un centru de examinare a Evaluării Nationale din Timişoara. O elevă a intrat în sala de examen cu telefonul mobil. Aceasta va fi notată cu 1.
Pentru opt elevi, prima zi a bacalaureatului a fost cu ghinion: trei dintre ei au intrat in sala cu telefoane mobile asupra lor, iar alti cinci au fost prinsi incercand sa copieze. Cei opt candidati au fost eliminati de la examen, pentru tentativa de frauda.
Reprezentanţii PSD şi PNL Timiş acuză PDL că mituieşte alegătorii din mai multe localităţi din judeţ plătindu-le bani pentru a afişa în geam postere cu candidaţii democrat-liberali. Mita ar fi cuprinsă între 50 şi 300 de lei. De asemenea, useliştii atrag atenţia că listele electorale din 70 la sută din localităţile din Timiş sunt inexacte, conţinând persoane decedate sau care nu mai locuiesc în localităţile respective. În replică, democrat-liberalii îi acuză pe reprezentanţii PSD şi PNL că vorbesc fără a avea dovezi.
În urma unui control la un magazin din Lugoj, echipa mixta formată din ofițeri de Investigarea Fraudelor, inspectori vamali DRAOV si polițiști lugojeni au găsit peste 81.000 de petarde și peste 250 de sticle de alcool pentru care administratorul nu avea acte de proveniență. Întreaga cantitate de marfă a fost confiscată iar administratorul este cercetat penal.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.