tion.ro Web analytics

Peste 12 mii de români primesc anual acest diagnostic iar, de multe ori, pe cât este de înfricoșător, pe atât este de plin de preconcepții. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a lansat o campanie prin care îndeamnă la mai multă compasiune din partea celor din jur. În contextul în care, frecvent, pacienții cu cancer pulmonar sunt întrebați „ai fumat?”, FABC îndeamnă la „cum te pot ajuta?” ca alternativă.
În a treia joi a lunii noiembrie este marcată „Ziua națională fără tutun”, în România. Monica Marc, medic pneumolog la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, unitate sanitară aflată în prima linie în lupta cu Covid-19, transmite că „fumătorii sunt mai vulnerabili la infectarea cu virusul SARS-COV 2”, referindu-se inclusiv la cei care „au trecut” pe țigara electronică.
Fumați? Vreți să continuați acest obicei? Mai gândiți-vă! Un doctor pneumolog din Timișoara vă „taie pofta”. Să începem cu mai multe riduri pe care le fac fumătorii, cu infecțiile pulmonare și pneumoniile de care fumătorii se îmbolnăvesc de trei ori mai repede, să mai vorbim de faptul că dependența de nicotină se află pe locul 99 (pe o scară de la 1 la 100, în care o sută este cea mai înaltă treaptă a dependenței) din o sută a substanțelor care provoacă dependență, fiind depășită doar de cocaină și heroină, să ajungem la cancerul pulmonar?

Ştiri din Timiș

Vaticanul va deschide cinci „porţi sacre” pentru un ritual, în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.

România

Crin Antonescu, desemnat candidatul coaliţiei la funcţia de preşedinte al României
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Ştiri din Timiș

Cum recunoști depresia de sărbători și care sunt persoanele expuse. Explicațiile psihologului Aurelia Marcoane
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.

Cariere de Poveste

Ina Biebel, antreprenor cu spirit creativ: „Am crezut că o să fac jurnalism și s-a întâmplat să pun cuvinte pe tricouri”
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.

Ştiri din Timiș

Program de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 23-29 decembrie 2024
Află ce îți rezervă astrele:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer la spital după ce s-a răsturnat cu mașina, pe un drum din Timiș
Accident cu o victimă, duminică seara, pe un drum din Timiș. Un bărbat de 31 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici