tion.ro Web analytics

Până să devină hotel de lux sau galerie comercială, Cazarma U din Piaţa Mărăşti se va reinventa prin artă, cel puţin temporar, printr-un inedit proiect al Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Timiş şi al Fundaţiei Art Encounters. Va deveni spaţiu expoziţional pentru bienala de artă care se pregăteşte în această toamnă la Timişoara.

Mapamond

O femeie a fost numită în fruntea unui minister de la Vatican, o premieră în istorie
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui "minister" de la Vatican, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

Lucrările de consolidare a malurilor râului Timiș continuă și în 2025. Investiție de 6 milioane de euro
Un proiect foarte important pentru județ, consolidarea malurilor râului Timiș, continuă și anul acesta. Lucrările se ridică la aproximativ șase milioane de euro și ne vor feri de inundații.

România

Cum afectează „ordonanța-trenuleț” sistemul educațional din România
Ordonanța de urgență „trenuleț”, care a fost aprobată de Guvern, aduce mai multe modificări în sistemul educației în acest an. 4

Eveniment

Atenție la instalațiile electrice! Scurtcircuitul, cauza celor mai multe incendii care au avut loc în Timiș anul trecut
În 2024, pompierii de la ISU Timiș au fost chemați să stingă 225 de incendii izbucnite la locuințe, precum și la 69 de autoturisme, arată o statistică întocmită de instituție la solicitarea Tion.

Mapamond

Aproape 100 de morți și 130 de răniți în urma unui cutremur de magnitudine 7 produs în Tibet
Peste 95 de persoane au murit și 130 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7 pe scara Richter, produs marți dimineața în zona Tibet/Himalaya, la o adâncime de 10 km. Seismul a fost resimțit până în India și Nepal.

România

7 ianuarie, Sfântul Ioan. Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc onomastica
Astăzi, 7 ianuarie, este ziua în care creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Aproape două milioane de români își serbează astăzi onomastica.

Ştiri din Timiș

O biserică din Timiș va fi readusă la viață. Are o istorie de 200 de ani
Institutul Național al Patrimoniului finanțează cu 3,8 milioane de lei restaurarea Bisericii Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului din satul Chizătău, comuna Belinț. Lăcașul de cult a fost construit în anul 1821. 4

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 ianuarie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la un concert sau să faceți mișcare prin oraș. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici