Şansa de a urma, gratuit, cursuri în regim after school, ore de dans şi posibilitatea de a participa la excursii sau tabere în judeţ, toate acestea sunt oferite de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany pentru 50 de copii provenind din familii nevoiaşe. Pentru cei mai mulţi, acestea sunt bucurii la care familia lor nu a avut acces.
Persoane ocupate în agricultura de subzistenţă din Săcălaz, dar şi manageri din mediul rural vor putea beneficia în următorii doi ani de cursuri de formare, consiliere pentru angajare, asistenţă în vederea accesării şi utilizării microcreditelor şi de dezvoltarea oportunităţilor de ocupare în cadrul unui proiect lansat în această lună de Fundaţia Bethany.
Nici nu ştii cine are, de fapt, Inima Bună: tinerii, elevi la şcoli de prin judeţ, veniţi în timpul lor liber să strângă bani din simpla motivaţie că vor să ajute, timişorenii care se opresc şi scot din buzunare câte un leu, sau membrii Fundaţiei Bethany, care duc înainte această acţiune de 21 de ani şi ajută copii şi familii în nevoie.
După o tradiţie care împlineşte 21 de ani, şi în acest decembrie, timişorenii sunt invitaţi să ia parte la Inimă Bună, un proiect derulat de Fundaţia Bethany pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.