Universitatea de Vest din Timişoara şi cea din Reşiţa se pot uni, nu există impedimente legale, există autonomie universitară, dar trebuie avută grijă asupra problemelor generate de actele de corupţie descoperite acolo, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Deciziile luate de cele instituţii trebuie respectate, mai spune acesta.
Unul dintre cei mai mari angajatori locali de specialişti în domeniul IT şi comunicaţii, filiala locală a celor de la Alcatel-Lucent, va simţi efectele fuziunii cu finlandezii de la Nokia abia peste doi ani, a anunţat la Timişoara Eugen Şerbănescu, directorul filialei româneşti a companiei franceze. Bugetul de cercetare al noii entităţi va depăşi patru miliarde de euro, deci fuziunea va fi una benefică pentru angajaţii departamentului de cercetare al societăţii, a mai spus acesta.
Preşedintele PC Timiş Maria Grapini nu este de acord cu fuziunea PC cu PLR în forma pe care o propune Daniel Constantin, preşedintele la nivel naţional al conservatorilor – într-un Partid Social Liberal. Mai mult, deşi Daniel Constantin a declarat despre Grapini şi alţi membri PC că sunt oamenii lui Voiculescu, europarlamentarul din Timiş spune că situaţia stă cu totul invers...
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, joi, că numele viitorului partid rezultat din fuziunea dintre PNL şi PDL va fi PNL. Vestea a strânit rumori în partid, unii democrat-liberali fiind total împotriva acestui lucru, în timp ce alţii sprijină fuziunea prin absorbţie a PDL în PNL. Vedeţi în continuare cum au primit vestea liderii PDL Timiş.
După ce noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, că PDL a acceptat ca noua formaţiune ce va rezulta din fuziunea cu liberalii să se numească PNL, o parte dintre liderii democrat-liberali nu s-au arătat la fel de încântați de noua denumire. Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că Iohannis nu este mandatat să facă un astfel de anunț.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Sănătate
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.