Adrian Trestian a întâlnit caricatura în liceu, când a folosit-o drept... răzbunare împotriva profei de chimie. Azi are 12 ani de experienţă în domeniu, un record personal de 120 de portrete pe oră şi, dacă sunteţi din Timişoara, încă îl mai găsiţi în această duminică, până la ora 20, la Librăria Cartea de nisip.
Gabriel Liiceanu a anunțat, marți, că renunță la titlul de membru al Uniunii Scriitorilor din România, deoarece nu poate fi coleg cu oameni „care murdăresc hârtia”. Anunțul a fost făcut în timpul unei dezbateri pe tema timbrului cultural.
Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara între 26 și 29 martie și propune cititorilor circa 20.000 de volume ce vor putea fi cumpărate la preț de editură, promit organizatorii evenimentului. Printre invitații ediției 2015 se vor afla Gabriel Liiceanu și Dan C. Mihăilescu, alături de importanți autori locali.
Cluj-Napoca. Gabriel Liiceanu a deschis porţile noului
sediu al Librăriei Humanitas de la Cluj-Napoca, aflat
pe strada Universităţii nr. 4.
Imagini
Luni vă puteți bucura de trei spectacole de teatru.
Doi tineri au fost prinși în flagrant de polițiștii din Timișoara în timp ce spărgeau o mașină din care au furat un portofel. Aceștia au fost reținuți 24 de ore.
1
Copiii din oraș sunt invitați să participe la un atelier de lectură. Ei vor învăța despre importanța librăriilor și vor realiza împreună o poveste.
Arta și muzica în luptă împotriva cancerului. Eveniment caritabil la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara
Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp, împreună cu Asociația Împotriva Cancerului și cu Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara pregătesc un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru pacienții diagnosticați cu cancer.
Accident cu patru victime, petrecut duminică în jurul prânzului, la Lugoj. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mult așteptatul film „Wicked”, inspirat din musicalul de pe Broadway care prezintă povestea vrăjitoarelor din Oz, va putea fi văzut și pe ecranele din Timișoara.
La inițiativa UNESCO, în a treia zi de joi a lunii noiembrie în fiecare an, se celebrează Ziua Mondială a Filosofiei. Noua Acropolă Timișoara celebrează această zi cu o serie de activități.
2
Pe când se întorceau dintr-o misiune, doi polițiști de frontieră au văzut o mașină răsturnată într-un șanț, pe marginea unui drum din Timiș. Intervenția lor rapidă și prezența de spirit au demonstrat că misiunea unui polițist nu se oprește niciodată, iar empatia și dorința de a ajuta sunt trăsături esențiale ale acestei profesii.
2