Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a făcut o gafă în timp ce a participat la un eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii. Acesta a spus că ziua de 23 aprilie „este legată şi de cei mai mari scriitori, de Cervantes şi Hamlet…”. Ministrul culturii s-a referit la William Shakespeare, care a murit în 23 aprilie 1616, Hamlet fiind unul dintre cele mai faimoase personaje ale sale.
Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a căzut în capcana în care au picat mulţi politicieni de-a lungul timpului. A vrut să felicite locuitorii judeţului… Timişoara.
Preşedintele PMP Timiş, Radu Lambrino, consideră că viceprimarul Traian Stoia a făcut zilele trecute o gafă monumentală, dispunând lipirea de somaţii de plată pe crucile din cimitirele Timişoarei. Acesta îi sugerează viceprimarului social-democrat să calculeze mai bine prejudiciul care ar fi fost creat bugetului local prin vânzarea sediului PSD Timiş la preţul iniţial.
Managerii le pretind angajatilor maniere impecabile la locul de munca, fie ca tin in mana un pix sau un smartphone. Cu toate acestea, peste 75% dintre angajatori se plang de incalcarea flagranta unor reguli de eticheta in privinta folosirii gadget-urilor la serviciu.
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat pentru www.tion.ro că a fost o gafă din partea şefului Poliţiei Deta, proaspăt demisionat, Viorel Goloşie, să declare la Realitatea Tv că nu a avut benzină să îi urmărească pe agresorii de la terasa din centrul oraşului timişean.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!