Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a transmis 15 notificări firmelor de construcții care au reabilitat drumurile din Timiș și ale căror lucrări se află în perioada de garanție. Dobra le-a cerut acestor antreprenori să refacă drumurile degradate, acestea fiind în garanție. Liderul CJ Timiș le-a dat și un termen până la care trebuie să facă drumurile județene din Timiș „ca în palmă”.
Grafferii sunt interzişi în Pasajul Michelangelo, timp de cinci ani, atât cât durează perioada în care nu se poate face nicio modificare a proiectului. Primarul Robu îi avertizează pe celebrii grafferi din Timişoara că, dacă vor fi prinşi, vor fi aspru sancţionaţi.
Autorităţile timişorene se mândresc cu o stradă unde aproape toate reţelele de utilităţi se află sub trotuare, şi nu sub carosabil, după reabilitare, dar cablurile stau încă atârnate grămadă, şi nu de stâlpi, ci... prin copaci. Cel puţin aşa se prezenta situaţia marţi, când oficialii Primăriei Timişoara au inaugurat strada Ştefan cel Mare, refăcută pe bani europeni. Cât despre drum, reprezentanţii municipalităţii speră se reziste la traficul greu, garanţia fiind de 5 ani...
Poveste fără sfârşit cu modernizarea bulevardului Liviu Rebreanu şi a bulevardului Dr. Iosif Bulbuca, una dintre cele mai circulate artere ale Timişoarei. Drumul, reabilitat în timpul administraţiei Ciuhandu, este plin de fisuri, gropi şi denivelări, iar termenul de garanţie pentru lucrarea executată de societatea Confort urmează să expire în luna mai. Sunt probleme cu garanţia de bună execuţie a lucrărilor, care... a dispărut, spun reprezentanţii primăriei.
Chiar dacă oficialii Primăriei Timişoara atrăgeau atenţia, în urmă cu câteva luni, că multe dintre podurile oraşului reprezintă un adevărat pericol, pentru că sunt ieşite din garanţie, şi trebuie prevăzuţi bani pentru expertizare şi ulterior consolidare, până acum... nu s-a întreprins nimic în acest sens. „E greu cu podurile...", spune primarul Nicolae Robu.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1