Un cărăşean de 30 de ani a fost prins de poliţiştii locali, joi dimineaţa, în timp ce încerca să dispară după ce a furat mai multe fire din gardul viu aflat în Cimitirul Eroilor din Timişoara.
Consilierul local PP-DD Petrică Folică continuă investigaţiile şi interpelările legate de Monumentul Rezistenţei Anticomuniste de la Pădurea Verde din Timişoara. A cerut lista de cheltuieli cu acest monument de la primărie, a intrat în posesia ei, dar a descoperit şi alte surprize pe ea.
Chiar dacă în urmă cu doi ani a primit de la Primăria Timişoara un teren de peste 5.000 de metri pătraţi pentru amenajarea unui cimitir, comunitatea musulmană nu îşi poate îngropa morţii în condiţii decente. Terenul respectiv este invadat de deşeuri, de moloz şi alte resturi de materiale de construcţii şi a fost deja vizitat de profanatorii de morminte, spun reprezentanţii municipalităţii.
Stâlpii de beton care urmau să împrejmuiască penitenciarul din oraşul Buziaş le-au făcut cu ochiul unor hoţi din Timiş. Poliţiştii le-au dat însă planurile peste cap, reuşind să-i prindă în timp ce încărcau cei opt stâlpi într-un cărucior.
Edilii Timișoarei vor parcuri fără garduri, chiar dacă există şi locuitori ai urbei certați cu bunul-simț, care distrug tot ce le iese în cale, de la coșuri de gunoi la bănci și plante. Pentru început vor dispărea gardurile de la Parcul Justiției, despre care viceprimarul Adrian Orza spune că va fi transformat într-o „peluză englezească”.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Renovarea bucătăriei este de cele mai multe ori o adevărată bătaie de cap, dar cu un plan bine pus la punct și atenție la detalii, poți transforma acest spațiu într-unul modern și funcțional. De la alegerea perdelelor potrivite până la instalarea unui sistem eficient de filtrare a apei, fiecare element contează în crearea bucătăriei perfecte.
Eveniment
O amendă în valoare de 45.000 de lei a fost aplicată de polițiștii locali unei persoane care a dat foc la deșeuri, pe strada Zefirului din cartierul Kuncz, inundând cu fum și miros toată zona.
1
Ştiri din Timiș
FOTO. Proiect unic în România la UVT. A fost inaugurat un laborator de cybersecurity pentru studenți
Marți, 19 noiembrie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a făcut un pas înainte în era digitală prin inaugurarea Laboratorului Cybersecurity, proiect realizat în parteneriat cu o companie din domeniul transformării digitale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.