Orașe precum Paris și San Francisco sunt cele mai populare când vine vorba de restaurante cu meniuri savuroase și magazine cu delicatese. Dar, pentru cei are doresc să descopere locuri și culturi cu adevărat „delicioase”, deși mai puțin faimoase, trebuie să-și îndrepte atenția spre aceste orașe unde arta culinară își merită pe deplin numele de artă.
Timp de trei zile, la Centrul Regional de Afaceri va fi patria vinului. Aici are loc ediţia cu numărul 11 al unuia dintre cele mai importante saloane dedicate vinului din România. Vor fi prezentări în standuri, demonstraţii culinare, dar şi două evenimente complexe, o seară a culturii gastronomice sârbe şi una a culturii gastronomice spaniole.
Vinvest, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș si Asociația Degustătorilor Autorizați din România sunt în toi cu pregătirile pentru cea de-a 11-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri Vinvest, în perioada 11-13 aprilie 2014. Mult apreciatul salon va avea loc şi în acest an la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.
Turismul şi cultura se potrivesc de minune atunci când vine vorba de promovarea ofertelor adresate românilor care vizitează Serbia. Iar românii, mai ales bănăţenii, sunt candidaţii ideali pentru o excursie sau un sejur în ţara vecină. Cum un concediu perfect include şi tradiţiile culinare, Organizația Turistică a Republicii Serbia a prezentat la Timişoara cam tot ce e mai bun din bucătăria sârbească.
Elevii clasei a XI-a, specializarea Tehnician în gastronomie de la Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” au încheiat stagiul de pregătire practică la Yale College din Wrexham (Marea Britanie), unde timp de două săptămâni şi-au îmbogăţit abilităţile şi cunoştinţele în domeniul gastronomiei, lucrând în bucătăria colegiului.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1