tion.ro Web analytics

Marţi, toate agenţiile de presă anunţau că în două localităţi din Timiş au fost aprobate mai multe acorduri pentru explorarea şi eventual exploatarea de zăcăminte de petrol şi gaze. Este vorba de Periam şi Biled, iar toată lumea vorbea de gaze de şist. Cei de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale susţin că nu se pune problema de gaze de şist, ci doar de gaze naturale.
Compania americană Chevron a suspendat campania de informare din casă în casă a locuitorilor din comuna Pungești, județul Vaslui, cu privire la exploatarea gazelor de șist. Această decizie vine după ce, în urmă cu câteva zile, localnicii au desfășurat activități de intimidare a reprezentanților companiei petroliere.
Problema gazelor de şist a fost şi va rămâne o importantă temă de dezbatere în societatea românească şi nu numai. Efectuarea de testări ale solului în judeţul Timiş a inflamat şi mai mult spiritele comunităţii, iar o dezbatere cu argumente între specialişti şi reprezentanţii societăţii civile era mai binevenită ca niciodată. A făcut-o Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.
Locuitorii din Timişoara şi Buziaş, dar şi din alte aproape 30 de oraşe din România, au ieşit, joi după-amiaza, în stradă, pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Protestatarii susţin că  prin folosirea acestei controversate metode de obţinere a gazului de la adâncimi mari se va distruge ireversibil solul, iar apa va fi contaminată.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

România

CNA cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva TikTok, pentru conținutul electoral favorabil unui singur cadidat
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum. 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici