tion.ro Web analytics

geanta

Tion

Un tânăr din Gătaia a fost prins de polițiștii Secției 3 Timișoara, după ce acesta a furat dintr-o geantă lăsată nesupravegheată mai multe carduri bancare. Bărbatul a reuști să scoată aproape 3.500 de lei înainte de a fi depistat de oamenii legii. 
La Timişoara va fi prezentată în acest sfârşit de săptămână cea mai mare geantă din România. Aceasta va putea fi văzută în cadrul unei expoziţii de specialitate dedicată genţilor şi accesoriilor, care va avea loc la principalul centru comercial din oraş.
Călătorie cu ghinion pentru un bărbat de 47 de ani din județul Caraș-Severin. Omul a rămas fără bagaje după ce a fost jefuit de o femeie și un minor , în trenul care circulă pe relația Gătaia-Buziaș.
Cand vine Pastele, politistii devin extrem de sfatosi cu cetatenii: exista riscul sa aiba mai mult de lucru, dupa aceea, in urma hotilor. Supravegheati-va, la cumparaturi, geanta, rugati un vecin sa va tina casa sub observatie, daca plecati, iar de Inviere evitati persoanele turbulente sau in stare de ebrietate!

Ştiri din Timiș

FOTO. Polițiștii din Jimbolia au făcut activități de educație rutieră și prevenție cu elevii
Polițiștii din Jimbolia au desfășurat activități de educație rutieră și sesiuni de informare despre riscurile consumului de substanțe interzise și traficul de droguri, implicând elevi de toate vârstele din unitățile de învățământ locale. Aceste acțiuni educaționale au avut scopul de a crește gradul de conștientizare și responsabilitate în rândul tinerelor generații.

Mapamond

China ripostează și majorează tarifele de import pentru mărfurile americane de la 34% la 84%
China reacționează la măsura lui Donald Trump și majorează, de joi, tarifele de import pentru mărfurile americane de la 34% la 84%, potrivit Reutres. Anunțul a provocat scăderi puternice pe bursele europene.

Ştiri din Timiș

Peste 600 de posturi restructurate în CJT și instituțiile subordonate. Simonis: „Vor urma concursuri. Nu decidem noi cine pleacă”
Consiliul Județean Timiș va restructura, în următoarea perioadă, 643 de posturi atât din cadrul instituției, cât și de la structurile subordonate. La acestea se vor adăuga alte 130, care vor fi externalizate. 2

Ştiri din Timiș

S-a dat ordinul de începere pentru „ruina” de pe Torontalului, viitorul Institut Oncologic Timișoara. Termen de trei ani și jumătate
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat miercuri că CNI a semnat ordinul de începere, la mai puțin de o săptămână de la semnarea contractului, pentru investiția de Torontalului. Prima dată se face proiectarea – în paralel și demolările necesare –, apoi se trece la execuție, termenul total fiind de trei ani și jumătate.

România

Europa, în alertă: val de anchete privind pornografia infantilă. Cazuri șocante și în România
În contextul unei creșteri alarmante a numărului de cazuri de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online, la nivelul întregii Europe, reprezentanții Poloniei au organizat o amplă acțiune, intitulată FEVER, dedicată combaterii fenomenului pornografiei infantile.

Ştiri din Timiș

Spitalul Municipal Timișoara va funcționa cu autorizație provizorie, după ce nu și-a depus documentele la timp
Spitalul Municipal Timișoara avea autorizație sanitară de funcținare valabilă până pe 8 aprilie. Pentru că nu a depus din timp documentele necesare reautorizării, a rămas neautorizată. S-au căutat soluții și s-au găsit. Se pare, doar după ce s-a implicat și Consiliul Județean Timișoara, deși unitatea sanitară ține de primărie. 1

Eveniment

Accident pe DN 69: un tir s-a răsturnat între Orțișoara și Carani. Șoferul a ajuns la spital
Un accident a avut loc luni pe Drumul Național 69, între localitățile Orțișoara și Carani. Un tir condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani s-a răsturnat în afara carosabilului, în jurul prânzului.

Ştiri din Timiș

Simonis nu acceptă donații pentru biserica arsă de la Muzeul Satului: „Avem bani pentru a investi oricât ar costa”
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat, miercuri, că nu a refuzat, dar nici nu acceptă donații pentru reconstrucția Bisericii de la Topla, monument istoric, aflată în incinta Muzeului Satului Bănățean, care a ars în 26 martie. Simonis spune că administrația județeană își permite lucrarea și îndeamnă oamenii care vor să doneze bani să se orienteze spre cazuri sociale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici