ADVERTORIAL. Mai orientați spre confort decât oricând, tinerii care caută apartamente noi în Timișoara își doresc spații deschise, luminoase și prietenoase, pe care să nu le aglomereze cu mobilier inutil. Ei vor locuințe spațioase de care să se poată bucura cât mai mult, fără bătaie de cap. De aceea, dezvoltatorul Geneva Residence a proiectat apartamente cu trei camere care pun accent pe răspunsul la cele mai simple nevoi.
ADVERTORIAL. Pentru al treilea an consecutiv, Geneva Residence participă la ediția de primăvară a Târgului Imobiliar Timișoara, un eveniment devenit tradițional pentru localnici. Dacă la prima participare am venit cu proiectul ansamblului în timp ce pe șantier se derulau lucrările, de data aceasta dorim să le arătăm tuturor celor interesați să achiziționeze apartamente noi în Timișoara că ne-am ținut promisiunea: am realizat două imobile aproape identice cu proiecția transpusă în randare.
ADVERTORIAL. Aflate în curs de finisare, ultimele apartamente din ansamblul Geneva Residence, realizat sub inspirația conceptelor elvețiene de arhitectură și design, își așteaptă viitorii proprietari. Cele două clădiri ale acestuia, se bucură de acces facil de pe Calea Martirilor, fiind amplasate într-o zonă liniștită, departe de agitația obositoare a metropolei. Mai multe detalii sunt disponibile pe site – www.genevaresidence.ro și prin telefon, la 0799 099665.
ADVERTORIAL. Trendul de căutare a apartamentelor în Timișoara arată un interes evident pentru apartamentele noi. Asta deoarece persoanele interesate să achiziționeze locuințe își doresc spații în care să nu fie nevoie să investească timp și bani pentru remodelare. Își doresc să fie în afara tuturor problemelor precum igrasii, inundații și altele. În aceeași ordine de idei, apreciază în mod special și zona în care se construiesc locuințele, atât pentru priveliște, cât și pentru accesul facil către destinațiile cotidiene.
ADVERTORIAL. În mod absolut firesc, poziționarea unui imobil este unul din primele criterii pe care le iau în calcul persoanele interesate să cumpere apartamente noi în Timișoara. Astfel, pornind de la coordonate simple, accesul trebuie să fie cât mai facil și împrejurimile cât mai plăcute. Exact așa a gândit și dezvoltatorul ansamblului Geneva Residence când a ales una din cele mai liniștite și accesibile zone ale Timișoarei pentru realizarea proiectului său.
Ştiri din Timiș
Profesorul Andrei Miu va fi prezent la Universitatea de Vest din Timișoara pentru a discuta despre complexitatea funcționării creierului. Intrarea este liberă.
Cinema
Cinema Victoria pregătește publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul seriei „Film Therapy”, organizată în parteneriat cu Superhumans România. Filmele din această serie sunt urmate de o discuție cu un psihoterapeut.
Capitală Culturală
Cunoscut pentru rolul lui Celentano din serialul „Las Fierbinți”, actorul Adrian Văncică va fi prezent la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție în cadrul programului „La UVT, Cultura este Capitală”.
Ştiri din Timiș
Vineri, 1 noiembrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a XXXI-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri, un eveniment dedicat celebrării reușitelor antreprenorilor de succes din județ.
1
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuti, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj, uz de armă letală fără drept, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
3
Eveniment
Accident produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 5, pe un drum județean din Timiș, între Deta și Opatita. Un tânăr de 25 de ani s-a urcat la volan deși consumase alcool, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului.
Ştiri din Timiș
10 ani consecutiv în clasament pe una din primele 3 poziții. Continental Anvelope Timișoara a demonstrat că excelența și performanța nu sunt doar simple obiective, ci standarde de lucru în compania care este lider mondial în producția de anvelope.
Utile
Sâmbătă, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.