Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seara, că a făcut o nominalizare la funcția de director al Serviciului Român de Informații. Șeful statului l-a propus pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig, spunând că acesta prezintă „garanția unui parcurs de europenizare pentru SRI”.
George Maior a demisionat de la conducerea Serviciului Român de Informații. Anunțul a fost făcut, marți, de către Administrația Prezidențială, care a mai precizat că demisia lui Maior a fost acceptată de către Președintele României, Klaus Iohannis.
Universitatea de Vest Timişoara a adăugat vineri pe lista personalităţilor care au obţinut titlul de Doctor Honoris Causa din partea instituţiei un nou nume. Este vorba de George Maior, actualul şef al Serviciului Român de Informaţii. Emoţionat, acesta a declarat la primirea distincţiei că nu a mai trăit asemenea momente decât atunci când a zburat în Irak, cu elicopterul, sub un tir de rachete.
Actualul sef al Serviciului Roman de Informatii isi va depune demisia in fata noului presedinte ales
George Maior, cel care a condus în ultimii ani Serviciul Român de Informaţii, a declarat, vineri, la Timişoara, că îşi va depune demisia în faţa noului preşedinte ales al ţării. Decizia este una în spiritul democraţiei, spune Maior, politica de securitate fiind decisă de conducătorul României.
Universitatea de Vest Timişoara a decis să acorde actualului şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, titlul de Doctor Honoris Causa. Evenimentul va avea loc vineri, 3 octombrie.
Eveniment
Se circulă îngreunat pe Autostrada A1 Timișoara-Arad, după două accidente rutiere produse la mică distanță unul față de celălalt.
Ştiri din Timiș
Dacă urmează să pleci cu avionul din Timișoara și cauți o soluție sigură și convenabilă pentru mașina ta, ai ajuns exact unde trebuie. Există o variantă modernă și accesibilă, situată în apropiere de aeroportul din Timișoara, care îți oferă mai mult decât un simplu loc de parcare: îți oferă liniște, siguranță și confort pentru mașina ta.
Eveniment
O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără viață în casa unde locuia din Timișoara, în urma unui gest extrem. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a găsit muncitori cazați și sedii de firme în internatul Liceului Tehnologic de Vest. Ca urmare a acestor descoperiri, s-au autosesizat și polițiștii. În plus, președintele CJT Alfred Simonis spune că va cere prefectului să verifice toate internatele din județ.
Ştiri din Timiș
Aflat pe proaspăt-lansatul șantier al Institutului Oncologic Timișoara, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș Florin Ardelean a oferit câteva detalii despre Spitalul Municipal Timișoara, cel care era să rămână fără autorizație și contract cu Casa Națională de Asigură de Sănătate.
Eveniment
Doi tineri au fost răniți după ce șoferul unei mașini, aflat sub influența alcoolului, a intrat într-o casă în localitatea Bărăteaz. Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal.
Eveniment
Trei persoane, printre care doi copii de 6 ani, au fost rănite într-un accident produs la o intersecție din Timișoara. O șoferiță de 44 de ani nu a acordat prioritate și a provocat un impact în lanț, soldat cu răniți. A fost deschis un dosar penal.
Eveniment
O fată de 14 ani a trecut printr-o sperietură marți după-amiază, în timp ce se afla pe strada Cornel Lazăr din Timișoara. Adolescenta a fost abordată de un tânăr necunoscut, care, potrivit părinților, a avut un comportament agresiv verbal.