tion.ro Web analytics

gheorghe ciuhandu

Tion

Pronunțare în așteptare pentru actualul primar al Timișoarei în dosarul imobilelor vândute ilegal pe legea 112. Edilul, alături de fostul primar și alte personaje celebre din Primăria Timișoara, află dacă judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Timiș fixează un termen de judecată în dosar. UPDATE. Cauza a fost amânată
Reacție oficială a fostului primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, după condamnarea din dosarul Poli. Fostul primar susține că a fost condamnat pe nedrept și că era obligat de lege să semneze contractul de asociere cu clubul de fotbal după hotărârea de consiliu local 127/20.03.2008. Ciuhandu susține și că abuzul în serviciu este “arma predilectă folosită de DNA în lipsa probelor care să ateste fapte reale de corupție”.
Sentință finală dată de magistrații Curții de Apel Timișoara în dosarul Poli. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Alături de fostul primar, condamnări au mai primit și fostul secretar Ioan Cojocari, fosta directoare economică, dar și cea care a condus la momentul respectiv Direcția de Comunicare din cadrul PMT.
Gheorghe Ciuhandu, Sorin Grindeanu, Adrian Orza, dar și alți șefi și funcționari din Primăria Timișoara ar putea fi buni de plată. Primarul Nicolae Robu a decis să-i dea în judecată pentru că au folosit mașini închiriate pe vremea când exista o ordonanță de urgență a guvernului care spunea că primăriile trebuie să reducă cheltuielile. Prejudiciul depășește 350.000 de lei, iar povestea datează din 2009.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 aprilie 2025, în Timișoara?
Joi, 24 aprilie, puteți participa la diverse ateliere, să mergeți la film sau la teatru.

Ştiri sportive

FC Hermannstadt merge în finala Cupei României, după ce a învins Rapidul cu 2-1
FC Hermannstadt s-a calificat în mod dramatic în finala Cupei României la fotbal, după o victorie cu 2-1 în fața Rapidului București, miercuri seară, pe teren propriu, în prima semifinală a competiției, potrivit Agerpres.

Cinema

VIDEO. Sezonul 2 din „Wednesday" apare curând. Serialul Netflix părăsește România
Netflix a anunțat miercuri că serialul de succes „Wednesday”, primul proiect original al platformei filmat în România, va reveni cu al doilea sezon în luna august.

Ştiri din Timiș

Trei zile dedicate tehnologiilor cuantice la UVT „Quantum School 2025”
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Matematică și Informatică, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Quantum School @ UVT 2025”, dedicată promovării cunoștințelor despre tehnologiile cuantice.

Mapamond

VIDEO. Un autoturism a explodat în parcarea unui mall, în apropiere de Kremlin
O mașină a explodat într-o parcare a unui mall aflat la aproximativ cinci kilometri de Kremlin. UPDATE: Incendiul a fost stins de pompieri și a afectat doar o zonă restrânsă. Nu s-au raportat victime, potrivit TASS.

Mapamond

Crimeea nu e negociabilă: Ucraina nu cedează în fața Rusiei
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a declarat miercuri că Ucraina nu va recunoaște niciodată Peninsula Crimeea ca teritoriu rus, chiar în ziua în care, la Londra, au loc negocieri între emisari ai Kievului, parteneri europeni și Statele Unite privind o posibilă încetare a focului, informează EFE, citată de Agerpres. 1

Ştiri din Timiș

„Color the Village” revine în iunie. Se caută voluntari pentru a renova 30 de case într-un sat din Caraș-Severin
Asociația Acasă în Banat lansează înscrierile pentru ediția din acest an a evenimentului „Color the Village”, care va avea loc în perioada 5–7 iunie, în satul Grădinari, județul Caraș-Severin. Timp de trei zile, voluntarii vor lucra cot la cot pentru a renova 30 de case.

Mapamond

Criză de armament în Rusia? Putin spune că producția nu acoperă necesarul
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că armata rusă se confruntă în continuare cu un deficit de arme, inclusiv drone, în ciuda unei creșteri semnificative a producției militare, relatează Reuters, citată de Agerpres. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici