Dans, bună dispoziţie dar şi rugăciune şi reculegere de Rusalii la Ruga din Ghiroda. De Rusalii , una dintre cele mai mari sarbători din Calendarul Bisericii Ortodoxe, biserica din Ghiroda, îşi serbează hramul.
“Activităţile de picnic” fac obiectul unui act legislativ care stabileşte zonele aparţinând domeniului public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi stabileşte cuantumul amenzilor pentru cei care încalcă prevederile legale.
Conform unor sondaje din ultima vreme, zona Timişoara este considerată ca fiind una dintre cele mai poluate cu praf din ţara noastră. Alături de celelalte forme de poluare, cea cu praf are serioase repercursiuni asupra sănătăţii populaţiei, în special asupra copiilor, care sunt mult mai sensibili.
Sfârşit îngrozitor pentru un bărbat din Timiş. Omul şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un tren şi târât sub acesta aproximativ 15 metri, în zona pasajului de la Ghiroda.
Târgul Apicol de Primăvară Ghiroda-Timişoara 2011 şi-a deschis porţile. În acest sfârşit de săptămână, peste 50 de firme din Germania, Austria, Serbia, Ungaria şi România s-au reunit la Ghiroda, în cel mai mare târg de profil din ţară. Potrivit legislaţiei europene, simplul cuvânt „miere” pe ambalaj este suficient pentru a asigura consumatorul că produsul este 100% natural.