Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a decis să închidă, timp de patru zile lucrătoare, toate ghişeele administraţiilor financiare. Timișul nu face excepție. De joi până marțea viitoare va fi oprită activitatea la ghișeele Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș.
Dacă aveți de trimis un colet poștal sau o scrisoare, dar și dacă aveți nevoie de informații legate de serviciul de furnizare a energiei electrice va trebui să vă rezolvați problemele din timp. Poșta Română și Enel nu lucrează cu publicul, la fel și băncile, care vor avea ghișeele închise pe 30 noiembrie și 1 decembrie.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF a făcut marţi publică lista unităţilor administraţiiilor financiare din ţară care vor fi desfiinţate. Aşa cum am anunţat deja, în Timiş niciuna dintre cele şapte unităţi din teritoriu nu va fi restructurată. Aşadar, acestea vor continua să funcţioneze la Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Făget şi Buziaş.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.