Peste 900 de angajați ai Societății de Transport Public Timișoara trăiesc din datorii sau... din ce pot. Conducerea companiei încă nu le-a virat tot salariul pe luna aprilie, lefurile fiind în continuare în urmă cu două luni. În 10 iunie ar fi trebuit să primească lichidarea pe luna mai. Șefii STPT au termen limită! În caz contrar, se face grevă.
Aproximativ 20 de angajați ai Regiei Autonome de Transport Timișoara au mers, luni dimineață, la Primăria Timișoara, unde au depus un memoriu și au solicitat o întrevedere cu primarul Nicolae Robu, ei fiind nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit salariile din luna decembrie. Reprezentanții Regiei amenință că, dacă nu își văd banii până miercuri, 24 ianuarie, vor intra în grevă, paralizând transportul în comun din oraș.
Angajații Regiei Autonome de Transport Timișoara poartă în continuare negocieri cu conducerea regiei. Liderii de sindicat sunt optimiști și spun că șefii RATT le-au făcut o sumedenie de promisiuni, așa că momentan nu se mai gândesc la grevă, deși în urmă cu câteva zile amenințau că nu scot din depou mijloacele de transport în comun.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.