Liderul PRM Timiş, Grigore Trif, cochetează cu ideea unei alianţe cu PSD, în vederea alegerilor locale din 2012, însă doar în condiţii acceptate de ambele formaţiuni politice. Pe de altă parte, el nu s-ar da la o parte nici să îşi anunţe candidatura la funcţia de primar al Timişoarei, însă aşteaptă încă să vadă ultimele schimbări în ceea ce priveşte legea electorală.
Liderul PRM Timiș Grigore Trif a decis să susțină candidații UNPR Timiș la alegerile locale, respectiv pe Titu Bojin la Consiliul Județean Timiș și pe Ion Răducanu la Primăria Timișoara. PRM nu a făcut alianță cu UNPR în acest sens. Cei trei oameni politici critică activitatea primarului în funcție, dar unul dintre aceștia spune că va câștiga Primăria Timișoara.
Preşedintele PRM Timiş, Grigore Trif, se gândeşte serios să se retragă din această funcţie după ce a obţinut mai puţin de 1.000 de voturi pentru funcţia de primar al Timişoarei. Scorul său, 0,90 la sută, îl plasează sub candidaţi precum independentul Ioan Gârboni sau candidatul Partidului Ecologist, Rodica Vlad, care le-au cerut alegătorilor să nu le dea votul lor, ci lui Nicolae Robu.
Candidatul PRM la Primăria Timişoara, Grigore Trif, este dezamăgit de dezinteresul afişat de timişoreni faţă de campania electorală pentru alegerile locale. La ultimele întâlniri programate de Trif cu alegătorii s-au prezentat doar câteva zeci de persoane.
Lipsa banilor afectează campania PRM Timiş la alegerile locale. Din cauza fondurilor insuficiente, naţionaliştii au fost nevoiţi să renunţe la candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş. Purtătorul de cuvânt al filialei, Doru Chirca, cel care fusese nominalizat pentru această candidatură, deschide însă lista candidaţilor PRM Timiş la funcţia de consilier judeţean.
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.