tion.ro Web analytics

Sectorul de drum închis de pe Valea Oltului se va redeschide complet din această seară, la ora 20, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Lucrările de defrișare din zonă au fost terminate cu două zile înainte de termen. Totuși, se fac în continuare alte lucrări, ceea ce face ca circulația să se desfășoare la o bandă pe sens pe un sector de trei kilometri.
Venit vineri la Timișoara pentru a asista la semnarea contractului pentru finalizarea drumului de legătură dintre autostrada A1 și DN 69, Grindeanu a abordat și alte subiecte de infrastructură. Printre altele, a vorbit și de cele două lucrări care dau mari bătăi de cap șoferilor: cele de pe drumul Coșava – Margina și cele de pe Valea Oltului.
Vineri, 29 martie, Aeroportul Internațional Timișoara inaugurează Terminalul de Plecări Schengen, unde se lucrează încă din noiembrie 2022. Organizatorii evenimentului sunt ministrul Sorin Grindeanu și directorul aeroportului Daniel Stamatovici, iar printre invitați se numără și președintele României, Klaus Iohannis, dar și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Până acum, însă, aceștia nu au confirmat participarea.
Discuțiile dintre Ministerul Transporturilor și Primăria Timișoara în legătură cu reabilitarea căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj, practic cea care traversează municipiul, sunt din nou blocate. Sorin Grindeanu spune că problema rămâne pasajul cu din zona Baader, primăria „uitând” că în 2021 a aprobat un PUZ pentru construcția unui bloc pe locul eventualului sens giratoriu.
Timp de patru zile, în perioada 21-24 septembrie, la Timișoara are loc cel de-al XVI-lea Congres Național de Drumuri și Poduri, organizat de Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri din România (APDP). Specialiștii în domeniu s-au reunit aici pentru dezbateri pe teme de infrastructură.

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Eveniment

Necaz pentru o familie din Timiș. Acoperișul casei a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.

Eveniment

Timișean depistat fără permis și băut în timp ce conducea prin Belinț
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.

Ştiri din Timiș

Doar două firme interesate să realizeze proiectul „Județul în miniatură” la Moșnița Nouă
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Ştiri din Timiș

Licitație pentru „securitate informatică” la Primăria Timișoara, după atacul cibernetic din august
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare. 1

Eveniment

FOTO. Un adolescent de 16 ani din Timiș a furat o mașină, a plecat la plimbare și a făcut accident
Gest inconștient al unui adolescent în vârstă de 16 ani din județul Timiș. El a furat o mașină și a provocat un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Însă tânărul fără permis și fără experiență la volan ar fi putut provoca o tragedie. 1

Mapamond

Un bărbat a intrat cu mașina într-un mall din Texas, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.

Ştiri din Timiș

Mica galerie din centrul Timișoarei, de două ori mai scumpă decât se credea inițial
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici