„Plătim azi aproape 4,3 milioane de lei pentru gunoiul băgat sub preș, la propriu”, spune primarul Dominic Fritz. Primăria Timișoara va trebui să plătească suma către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), ca urmare a controlului realizat de inspectori privind cantitățile de deșeuri depozitate sau reciclate, în perioada 2016-2020. Fostul edil spune că nu are „știre de nicio ilegalitate” și este „consecvent pe această poziție de susținător al respectării cu sfințenie a legii”.
Peste 110 tone de gunoaie ilegale din străinătate care urmau să fie descărcate la Lugoj au fost reperate de autorități zilele trecute. S-au găsit în cinci tiruri de la deșeuri menajere la plastic, materiale de construcții sau saltele. O parte dintre ele au plecat deja spre Slovacia, anunță Garda de Mediu Timiș, care transmite că și restul deșeurilor vor părăsi în cursul zilei de luni țara noastră.
Pubele galbene cu resturi menajere sau sticle sau pubele negre pline cu cartoane ori sticle de plastic. Acesta este peisajul de lângă foarte multe blocuri din Timișoara, dar și din unele localități din județ. Timișenii încă n-au învățat să colecteze selectiv așa cum trebuie. În prima lună de campanie, Retim a lipit peste 30.000 de etichete de avertizare pe tomberoanele din Timiș.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.