tion.ro Web analytics

Pe lângă cei care şi-a făcut un obicei din a arunca grămezi de moloz şi alte resturi de materiale de construcţii, cu camionul, la marginea Timişoarei, pe Calea Şagului, spre Moşniţa sau spre Săcălaz, o problemă o reprezintă în continuare rampele de gunoi dintre blocuri în oraş, reclamă cititorii Tion.ro.
Poliţiştii locali au descins din nou, miercuri dimineaţă, în zona rambleului de cale ferată de lângă Parcul Botanic din centrul Timişoarei şi în apropierea blocurilor de pe Intrarea Doinei, unde trăiau în adăposturi improvizate şi condiţii mizere mai multe persoane. Agenţii Poliţiei Locale au ridicat şase persoane de acolo şi în urmă cu două săptămâni.
Timişul are deponeu ecologic la Ghizela, iar în curând, în cadrul proiectul Sistem Integrat de Management al Deşeurilor, se vor face licitaţiile pentru operatorii zonali, cei care vor prelua gunoiul din tot judeţul şi îl vor duce la groapa de la Ghizela. La acest capitol însă Consiliul Judeţean Timiş are probleme. Unii primari întârzie rezilierea contractelor cu actualii operatori de salubrizare. În acest fel, spun cei de la CJ Timiş, dacă nu se vor porni licitaţiile pentru operatorii zonali, există riscul pierderii banilor europeni pentru proiect, mai precis obligativitatea returnării acestor sume.
Aveți grijă ce faceţi cu materialele şi cu gunoiul rezultat dacă aveţi în desfăşurare lucrări de construcţii sau plănuiţi să demolaţi vreun imobil! Nu aveţi voie să depozitaţi nisip, pământ sau balast direct pe trotuar sau pe carosabil, iar deşeurile rezultate în urma lucrărilor trebuie colectate în containere. Oficialii Primăriei Timişoara ameninţă cu amenzi în caz contrar, amenzi care încep de la 1.000 de lei în cazul cetăţenilor şi 1.500 de lei în cazul firmelor. De altfel, au fost aplicate deja primele sancţiuni.
Dacă plănuiţi să renunţaţi în aceste zile la bradul de Crăciun care s-a uscat trebuie să aveţi grijă ce faceţi cu el şi unde îl aruncaţi. Pomul trebuie scos afară şi va fi ridicat de angajaţii Retim, dar nu de cei care vin să adune gunoiul menajer, ci de cei care se ocupă de salubrizarea stradală. Dacă vedeţi că asta nu se întâmplă, trebuie să sunaţi la societatea de salubrizare...

Capitală Culturală

Weekendul de inaugurare la Cinema Studio: filme europene, avanpremiere și discuții cu echipele
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.

Ştiri din Timiș

Senatorul PSD Eugen Dogariu speră într-un viitor mai bun pentru Timiș și România după alegeri
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.

Sănătate

Medicamentele pot provoca hepatită. Cauzele și simptomele afecțiunii, explicate de specialiștii de la Victor Babeș Timișoara
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.

România

Mircea Geoană: Românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Alfred Simonis a votat cu „calea sigură pentru România”
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș. 2

România

Kelemen Hunor: România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie. 10

Ştiri din Timiș

UPDATE. Oamenii legii din Timiș, cu ochii pe secțiile de votare. Propaganda electorală este interzisă azi
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 14. Liniște și pace la urne, în Timiș

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici