Un hotel construit din gunoi a fost ridicat în centrul Romei, pentru a atrage atenţia asupra poluării plajelor din Europa, relatează Euronews.
Entuziasm, energie şi dorinţa de a avea un judeţ mai curat! Asta a îndemnat peste 2.500 de voluntari din întreg judeţul să se trezească sâmbătă de dimineaţă, să se echipeze cu mănuşi şi saci de gunoi şi să se apuce de curăţenie generală, în cadrul proiectului naţional „Let’s do it, Romania!”. Până în jurul prânzului, au fost adunaţi nu mai puţin de 3000 de saci cu deşeuri.
Unii dintre concitadinii noştri nu cunosc noţiunea de simţ civic. Reprezentanţii Aquatim se plâng că periodic trebuie să scoată din reţeaua de canalizare a Timişoarei gunoaie menajere, PET-uri şi diverse obiecte de mari dimensiuni, care împiedică funcţionarea sistemului în bune condiţii.
Mobilizare generală în Timiş, în cadrul campaniei naţionale „Let’s do it, Romania!”. Pe 25 septembrie, sute de voluntari se vor înarma cu mănuşi şi saci de gunoi şi vor pleca să scape judeţul de mormanele de deşeuri. Potrivit unor estimări parţiale, voluntarii se vor lupta cu peste 10.000 de metri cubi de gunoaie – moloz, sticlă, metal, cauciuc, hârtie şi plastic.
Lucrările pentru construcţia deponeului ecologic la Ghizela, care va deservi întreg judeţul Timiş, sunt deja în întârziere. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc a afirmat că întârzierea este de câteva săptămâni.
Sâmbătă, 28 septembrie, începe UVT Liberty Marathon. Continuă evenimentele cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
Filarmonica Banatul din Timișoara a anunțat, vineri, lansarea Stagiunii 2024/2025. Aceasta va avea titlul „Călătorii muzicale”.
Actrița Dame Maggie Smith, cunoscută pentru filmele Harry Potter și Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat familia sa.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, că nu va candida la alegerile din decembrie pentru viitorul Legislativ. Totodată, acesta nu intenționează să demisioneze din funcție.
5
Primăria Timișoara oferă noi informații despre lucrările de la Arena „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca „stadionul-lego”, din Calea Buziașului. Fundațiile sunt aproape gata și a început turnarea stâlpilor de susținere, printre altele. Per total, lucrările sunt gata în proporție de 25%.
1
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.
În comuna Darova, pe partea dreaptă a Drumului Județean 952C, polițiștii timișeni au găsit o groapă ilegală de gunoi. Acolo erau aproximativ 70.000 de kilograme de deșeuri constând în electrocasnice, resturi provenite din construcții și materiale plastice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.