
ADVERTORIAL. Promisiunea spitalelor regionale din programul de guvernare al PSD a rămas doar o vorbă scrisă pe hârtie. În aproape 2 ani și jumătate nu s-a avansat nicio etapă în realizarea lor, deși 150 de milioane de euro sunt pe masa Comisiei și așteaptă doar să fie cheltuiți. Proiectele privind spitalele regionale din Cluj, Craiova și Iași nu reușesc să fie finanțate din fonduri europene pentru că Ministerul Sănătății nu-și face treaba, iar Guvernul României refuză să schimbe procedurile de accesare a banilor. În aceste condiții, liberalii de la Cluj au decis să acceseze direct finanțarea pentru construcția spitalului regional. Și europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu s-a adresat în scris Comisiei Europene și Ministerului Sănătății și a livrat soluțiile pentru accesarea directă a fondurilor pentru spitalul Regional Craiova. Realitatea din teren este, însă, cel mai sugestiv răspuns.