
Schimbări în protocolul de securitate al Iphone, din partea celor de la Apple. Reprezentanții companiei vor schimba setările implicite ale dispozitivelor pentru a putea împiedica accesarea lor fără o autorizație legală. Decizia va îngreuna deblocarea dispozitivelor de către polițiștii din Statele Unite care vor trebui să urmeze toți pașii legali fără a mai putea scurta procedura.

A ajuns la închisoare și s-a ales și cu un dosar penal nou. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani condamnat pentru infracțiuni informatice care a vrut să intre în țară, prin vama Cenad, cu un pașaport fals. Polițiștii de frontieră au prins și un tânăr condamnat pentru infracțiuni rutiere care încerca să intre în țară, prin aceeași vamă.
Eveniment
Intervenție a pompierilor pe Mureș, sâmbătă, în Arad. Aceștia au scos din apă două cadavre, la câteva minute distanță. Este vorba despre doi bărbați. Autoritățile continuă cercetările.
Ştiri sportive
Echipa SCM USV Timișoara a câștigat prima ediție a Supercupei României la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 29-28 (19-20), sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf din București.
Ştiri din Timiș
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vizitat, sâmbătă, Universitatea de Vest și Universitatea Politehnică din Timișoara, precum și Bookfest. Vizita șefului statului a fost făcută publică abia după plecarea sa din oraș.
2
Târgul Imobiliar
Cauți o locuință nouă sau vrei să investești în imobiliare? Avem vești grozave pentru tine! Târgul Imobiliar Timișoara TIT revine la Iulius Congress Hall pentru un weekend plin de oferte exclusive, reduceri și oportunități de neratat.
Capitală Culturală
„Jurnal de România. Timișoara”, unul dintre spectacolele cu cea mai mare notorietate ale Teatrului German de Stat Timișoara, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu, câștigătoare a unui premiu UNITER, va pleca în turneu în Germania.
Ştiri din Timiș
Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a participat vineri, alături de comisari locali, la un control de amploare ce a vizat 24 de unități de alimentație publică.
10
Mapamond
Junta militară din Myanmar a anunțat sâmbătă un bilanț sumbru în urma cutremurului care a zguduit centrul țării vineri: 1.002 persoane au fost ucise, 2.376 au fost rănite, iar 30 sunt date dispărute, potrivit agențiilor DPA și EFE, citate de Agerpres.
Turism
În 5 aprilie, se redeschide sezonul la Peștera Comarnic din județul Caraș-Severin. Turiștii au acces în peșteră în perioada aprilie – septembrie, iar în zilele de sâmbătă și duminică se asigură ghid.