tion.ro Web analytics

Se întâmplă în Timișoara: o tânără care se deplasează ca ajutorul unui scaun rulant nu a putut intra la Retim să contracteze servicii de salubrizare pentru că ușa era...prea mică. Mai exact, Biroul Contracte al regiei respective, situat în apropiere de Piața Unirii, are o ușă dublă de lemn, însă jumătatea din stânga a intrării este țintuită în cuie sau cu vreun alt sistem de blocaj și nu poate fi deschisă, iar pe jumătatea de ușă pusă la dispoziția cetățenilor nu încape un cărucior cu rotile. ”Ce să fac, așa e ușa aia”, explică purtătorul de cuvând al Retim. Conform Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România în anul 2010, toate clădirile publice trebuie să fie accesibile persoanelor cu handicap. În Timișoara trăiesc 10.684 de persoane cu dizabilități, din care 9.950 de adulți.
Avem prea puţine persoane cu dizabilităţi declarate, o parte dintre ele nu-şi cunosc drepturile, iar cele mai multe sunt ignorate de societate. Cei care angajează persoane cu handicap nu sunt stimulaţi de stat, deşi criza nu pare a fi un impediment, spun reprezentanţii Agenţiei de Monitorizare a Presei ActiveWatch, prezenţi la Timişoara.

România

Incendiu la un club din Sighişoara. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.

Sănătate

Un dermatolog din Timișoara avertizează: faceți injectări cu botox și acid hialuronic doar la medici!
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.

Ştiri din Timiș

Centrul de legume-fructe din Tomnatic, intabulat. Urmează stabilirea tarifelor de închiriere
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 decembrie 2024, în Timișoara?
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.

Ştiri din Timiș

Aquatim preia abonații Meridian din Lugoj
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.

Sănătate

Colindători de toate vârstele au adus bucurie și alinare pacienților de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.

Eveniment

Luptă contra cronometru în Caraș-Severin și Timiș pentru salvarea unui bebeluș prematur născut în elicopterul SMURD
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Top 5 cele mai vechi şi frumoase cafenele din Europa
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici