După cum anunţam în urmă cu câteva săptămâni, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, Herta Müller, a fost de acord să se implice oarecum în manifestările de la Timişoara dedicate Revoluţiei. Reprezentanţii primăriei au dat publicităţii o poezie scrisă de Herta Müller, care va fi citită în cadrul unui spectacol extraordinar ce va avea loc, în decembrie, în centrul oraşului.
Scriitoarea Herta Müller se va implica în manifestările dedicate comemorării Revoluţiei, în sensul că, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, laureata Premiului Nobel pentru Literatură a acceptat să scrie un text care va fi citit în cadrul unui spectacol extraordinar ce va avea loc în luna decembrie în Piaţa Victoriei – Recviemul de Verdi.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat