Oameni de ştiinţă din Germania au descoperit o nouă specie umană care a trăit în Siberia în urmă cu circa 50.000 de ani, schimbând felul în care sunt priviţi primii locuitori ai Pământului.
Oamenii de știință au descoperit dovada ce atestă încrucișările care au avut loc între omul de Neanderthal și omul modern în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, în urma analizelor efectuate asupra unui fragment de maxilar descoperit în Peștera cu Oase, localizată în sud-vestul României.
CFR Infrastructură Timișoara anunță că au început lucrările pentru construirea unui nou pod peste Mureș. Acesta se realizează ca parte a proiectului de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, în cadrul lotului dintre Ronaț Triaj și Arad.
În ultima perioadă, pe rețelele de socializare circulă mai multe tentative de fraudă cu abonamente la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT). Ultima se folosește și de imaginea primarului Dominic Fritz. Acesta s-a sesizat și îi îndeamnă pe timișoreni să fie vigilenți.
După două etape de modernizare a rețelei de termoficare, Primăria Timișoara o începe și pe a treia. Primul lot al acesteia include încă 13 kilometri de rețea primară, iar pentru acest proiect a câștigat și o finanțare europeană de 50 de milioane de euro de la Ministerul Energiei.
ADVERTORIAL. Danya Cebus anunță demararea procesului de vânzare pentru blocul 6 din ansamblul rezidențial Denya Forest, din Timișoara, situat într-o locație deosebită, în apropierea Pădurii Verzi. De vânzarea apartamentelor, la fel ca și în fazele anterioare, se va ocupa Hitch&Mosher, agentul exclusiv al proiectului în România.
Un tânăr inconștient în vârstă de 21 de ani din Timiș a fost la un pas de a provoca o tragedie, luni dimineața, după ce a condus o mașină fără a avea permis.
Fosta internaţională română Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică, după ce a înscris 10 goluri pentru CSM Bucureşti, în meciul de acasă cu echipa daneză Nykobing Falster Handbold, câştigat cu scorul de 27-26.
Tobe, dansuri Tanoura și Odissi, călușari și derviși rotitori – toate acestea vor putea fi văzute miercuri, 9 octombrie, de la ora 18, în fața sediului Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș în cadrul evenimentului „Dansurile lumii”.
ADVERTORIAL. Pentru a satisface cerințele clienților săi din Timișoara, ețesături.ro a deschis, începând cu data de 1 septembrie, un nou showroom, având o suprafață dublă față de cel vechi și în care vor putea fi admirate mult mai multe materiale textile!