Președintele Camerei Deputaților și al PSD Timiș, Alfred Simonis, anunță că guvernul este aproape de a aproba indicatorii tehnico-economici pentru construcția noului stadion „Dan Păltinișanu”. Până atunci, urmează ca proiectul de hotărâre să stea 10 zile în consultare publică. Trebuie să urmeze și acțiuni din partea Consiliului Județean Timiș, atrage atenția social-democratul.
Guvernul României a pregătit o nouă Hotărâre în ziua în care România s-a apropiat de 10.000 de cazuri noi de coronavirus. Conform acesteia, de luni, 9 noiembrie, toate localitățile în care rata de infectare a depășit 6 la mia de locuitori ar urma să intre în carantină. La Timișoara rata de infectare este de 6,51/1.000 de locuitori. UPDATE. GCS revine cu precizări
Guvernul României a adoptat o Hotărâre prin care se redeschid restaurantele și cafenelele, în timpul pandemiei de Covid-19. În județul Timiș se pot deschide restaurantele, cinematografele și instituțiile de cultură, cu respectarea normelor de protecție, transmite Instituția Prefectului. Se menține interdicția pentru activități de tip bar, club și discotecă.
Ideea candidatului USR/PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Samuel Fritz, de a construi un nou Spital Municipal pe un teren de 4 hectare aflat la intersecția Căii Aradului cu Grigore Alexandrescu a fost omorâtă din fașă de experții din Primăria Timișoara, care atrag atenția că deși terenul este al municipalității, funcțiunea lui este de construire de blocuri ANL și nu poate fi schimbată. UPDATE. Reacția lui Fritz la noile informații: Oricine susține că o Hotărâre de Guvern din 2011 nu poate fi schimbată în anul 2020, după 9 ani de inacțiune, este incompetent și dezinteresat de nevoile timișorenilor.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1