Timişorenii sunt obişnuiţi să serbeze hramul Catedralei Mitropolitane în 15 septembrie, de ziua Sf. Iosif cel Nou de la Partoş. Puţini dintre ei, şi numai cei care frecventează cu asiduitate cea mai importantă biserică din oraş, ştiu că, de fapt, primul hram al catedralei se prăznuieşte în 30 ianuarie.
Zi de sărbătoare ieri la Jebel. Cu mic, cu mare, de Sărbătoarea Sfântului Ilie, jebelenii şi nu numai au petrecut la Rugă.
SIRIA - După cum vă informam într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru, şirienii au sărbătorit recent hramul bisericii ortodoxe din localitate. hram
Agrişul Mare - Preotul, consiliul parohial şi naşii bisericii au deosebita bucurie de a vă invita să luaţi parte, duminică, 19 octombrie a.c., la sărbătoarea hramul bisericii parohiale „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Agrişul Mare şi la sfinţirea troiţei, aşezată pe locul bisericii vechi.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1