Meteorologii au anunţat că, de săptămâna viitoare, vor exista condiţiile favorabile pentru ninsoare. Totodată, există posibilitatea emiterii unui cod galben pentru vestul şi nordul ţării, care apoi ar putea fi extins şi pentru restul teritoriului.
Meteorologii au realizat o estimare a temperaturilor şi a precipitaţiilor din această iarnă, până în luna februarie 2014. Nu va fi mult mai frig decât în alţi ani, iar ninsorile vor fi în limite normale.
Sezonul rece se apropie şi ca şi în fiecare an, şoferii vor fi, în mare parte, surprinşi la volan cu anvelope de vară. Pentru a afla la ce posibile probleme se supun şoferii, la Timişoara a fost lansat pliantul intitulat „Siguranţa rutieră pe timp de iarnă”. Poliţia Rutieră va distribui în perioada următoare acest pliant participanţilor la trafic.
Dacă în alte regiuni ale ţării plouă abundent, în centrul României a venit iarna. În judeţul Harghita ninge de zici că e decembrie. Zăpada s-a aşternut şi pe carosabil şi îngreunează traficul rutier. De asemenea, în unele pasuri maşinile au rămas blocate aşteptând utilajele de deszăpezire.
Neplăcerile pricinuite de venirea iernii nu au aşteptat nici măcar luna octombrie. Din acest weekend a început să ningă la munte, iar drumurile sunt, ca în fiecare an, un coşmar pentru şoferi. Pe Transfăgărăşan, stratul de nea a atins 15 centimetri, iar traficul se desfăşoară cu dificultate.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.