Studiul de prefezabilitate al noului Spitalul Municipal Timișoara, realizat de IFC, este gata și urmează să fie aprobat în consiliul local. Noua clădire pe care primăria o vrea ridicată în nordul orașului va putea găzdui, însă, maximum 400 de paturi. Costul total va fi de aproximativ 140 de milioane de euro, iar primăria deja a solicitat guvernului 50 de milioane de euro.
În fața consilierilor locali din Timișoara, a fost adus proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord cu Banca Mondială – prin IFC (International Finance Corporation) – pentru următorii pași necesari construirii unui nou Spital Municipal Timișoara pe Calea Torontalului. Deși de acord cu inițiativa, unii consilierii locali au remarcat că aceasta ar avea (și) iz electoral.
Primăria Timișoara și-a propus încă de acum doi ani să construiască, cu sprijinul Băncii Mondiale, un nou Spital Municipal. În 2022, fusese aprobată, în consiliul local, și o hotărâre în acest sens. Acum, anunță, reprezentanții instituției, se intră în „etapa decisivă” și va mai trebui aprobată și încheierea formală a unui acord scris.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.