tion.ro Web analytics

Ilare Bordeasu

Tion

Două cadre didactice își vor disputa funcția de rector al Universității Politehnica Timișoara. Succesorul actualului rector, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, va fi ales dintre prorectorul Florin Drăgan și Ilare Bordeașu, directorul Departmentului de Maşini Mecanice, Utilaje şi Transporturi din UPT.
ADVERTORIAL. Profesorul universitar Ilare Bordeaşu, candidat ALDE la Primăria Timişoara şi fost coleg cu Nicolae Robu, a intrat în lupta electorală ştiind că în oraşul de pe Bega este nevoie de o schimbare urgentă în administraţie. În opinia sa, sunt prea multe probleme evidente în municipiu, pentru care nu există niciun proiect care să ofere soluţii, iar timişorenii cu care se întâlneşte în fiecare zi îi reconfirmă faptul că e nevoie de un primar competent în a crea echipe şi sisteme funcţionale, care să pună în valoare energia şi ideile oamenilor, în slujba comunităţii locale.
Cei doi candidaţi pentru şefia Universităţii Politehnica Timişoara şi-au încheiat campania electorală, iar joi vor fi supuşi votului electorilor din cadrul instituţiei. Dacă actualul rector insistă asupra experienţei deja acumulate şi a plafonării numărului de studenţi cu frecvenţă, contracandidatul său vorbeşte despre creşterea prestigiului instituţiei şi impunerea unei atmosfere academice calde.
Deputatul PDL de Timiş Valeriu Tabără îl acuză pe Ilare Bordeaşu, liderul sindicatului de la Universitatea Politehnica din Timişoara, condusă de preşedintele PNL Timiş Nicolea Robu, că-i ameninţă pe membrii de sindicat cu reducerea salariilor şi a altor drepturi băneşti dacă nu participă la protestele ce vor fi declanşate luni în sistemul bugetar.

Ştiri din Timiș

Strada Cezar va fi asfaltată de abia după ce sunt gata lucrările de la Balneologie. Poate la vară
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară.

Ştiri din Timiș

O supă bună nu se aruncă. Eveniment cu muzică și dans împotriva risipei alimentare la Timișoara
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.

Ştiri din Timiș

Doar o treime dintre locuințele din Timiș au asigurarea obligatorie. Prefectul cere măsuri
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor. 1

Mapamond

Italia declară 5 zile de doliu național, după moartea Papei Francisc
Guvernul italian a decretat cinci zile de doliu național în urma decesului Papei Francisc, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul pentru protecție civilă, Nello Musumeci, relatează ANSA, citată de Agerpres.

Capitală Culturală

Timișoara sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. Lecturi și discuții cu doi autori, la cafenea
Miercuri, 23 aprilie, când este celebrată și Ziua Internațională a Cărții, Baroque Cafe din Timișoara va găzdui un eveniment literar special, dedicat celor care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală. 

Mapamond

Un nou studiu se opune ideii de „demență digitală". Tehnologia ar putea proteja sănătatea cognitivă a vârstnicilor
Un studiu recent publicat în Nature Human Behaviour demontează mitul „demenței digitale” și sugerează că utilizarea tehnologiilor digitale ar putea avea un efect protector asupra sănătății cognitive a adulților în vârstă.

România

Noul pod peste Mureș din Arad se va deschide în vară. Investiție de 165 de milioane de lei
Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat peste 165 de milioane de lei, este aproape finalizat, mai fiind necesare mici lucrări. Urmează să fie deschis traficului în vara acestui an, potrivit Agerpres. 2

Capitală Culturală

O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor va avea loc în cinci locații din Timișoara
O nouă ediție a Festivalului Fanfarelor va avea loc la Timișoara. Duminică, 27 aprilie, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită să retrăiți emoțiile, nostalgia și atmosfera Banatului de altădată.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici