Formalitățile de la frontieră nu prea înseamnă nimic pentru doi romi din Mehedinți. Ei au fost prinși de polițiștii din vama Cenad în timp ce încercau să își scoată ilegal nepotul din țară, ascuns pe bancheta din spate a mașinii și acoperit cu haine.
Din pădurile autohtone se taie în continuare arbori, ignorându-se prevederile legale sau impactul pe care îl au aceste defrişări asupra mediului. Jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Silvice, de la Ocolul Silvic Lugoj, au depistat două persoane care au tăiat aproape 30 de copaci din zona Ana Lugojana.
Dosare penale pentru doi italieni, soț și soție. Ei sunt cercetați acum de polițiști după ce bărbatul a încercat să o ascundă pe consoarta lui și să o treacă ilegal frontiera. Totul după ce femeia și-a pierdut actele în România.
Ştiri din Timiș
Un bărbat a plătit foarte scump debarasarea ilegală de gunoi. Pe lângă amenda care echivalează cu 6.000 de euro, el a fost obligat să ducă deșeurile la un operator autorizat.
Ştiri din Timiș
Iulius Town este alături de tinerii ale căror vise nu cunosc limite și care își propun să devină cea mai bună versiune a lor. Astfel că, alături de Școala de Fotbal ROMA, îi invită pe elevii pasionați de sport să participe la „Cupa Iulius la fotbal”, un campionat dedicat echipelor de tineri fotbaliști din școlile din Timișoara. Înscrierile sunt deschise până pe 1 aprilie 2025. Sună-ți colegii de clasă și înscrieți-vă la cea mai tare competiție de fotbal!
Ştiri din Timiș
Fără autorizație de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și într-o mizerie de nedescris. Astfel era preparată hrana pentru clienți într-un local aflat la doi pași de Piața Victoriei din Timișoara. Uneori chiar și din materie primă care lasă de dorit.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Marile bucurii vin la prețuri mici! Cu ocazia aniversării de primăvară, Auchan sărbătorește cu reduceri, oferte și beneficii la produse din cele mai importante categorii. Până pe 1 aprilie, peste 1.600 de produse cu prețuri spectaculoase sunt disponibile în supermarketurile și hipermarketurile Auchan.
Mapamond
Șase cetățeni străini, ale căror naționalități nu sunt deocamdată cunoscute, au murit după ce un submarin turistic s-a scufundat la Hurghada, pe coasta egipteană a Mării Roșii, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a încercat, la inițiativa președintelui Alfred Simonis, să cumpere fosta bază sportivă AEM de pe bd. Liviu Rebreanu, de 1,2 hectare, aflată în vecinătatea Stadionului Dan Păltinișanu. Inițiativa n-a avut însă succes, baza ajungând în posesia Grupului Bega, condus de frații Cristescu.
4
România
Un proiect de lege ce prevede că pacienţii pot face donaţii unităţilor sanitare în care au fost îngrijiţi, în loc să ofere atenții personalului medical, a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, relatează Agerpres.
6