tion.ro Web analytics

imn

Tion

După mai bine de 3 luni de la adoptarea hotărârii de consiliu local care prevede organizarea unui concurs pentru alegerea unui imn al Timişoarei, autorităţile locale nu au reuşit încă să stabilească un juriu care să se ocupe de selecţia compoziţiilor ce vor intra în competiţie. Aşa că, dacă aveţi talent, aveţi timp pentru creaţii. Cine va compune piesa câştigătoare, care va deveni imnul oficial al Timişoarei, va beneficia de un premiu de peste 5.500 de euro.
Competiţia dintre universităţile românești pentru atragerea de noi studenţi devine tot mai acerbă, iar Universitatea Politehnica Timişoara a găsit o nouă formă pozitivă de „marketing universitar". Instituţia are de joi un imn, compus pe versurile lui Marian Odangiu şi pe muzica lui Ilie Stepan.
Readus la viață de un grup de timișoreni, clubul de fotbal legendar Ripensia va avea în curând un imn propriu. Acesta va purta semnătura unuia dintre artiștii de cinste ai orașului, Ilie Stepan.

Sute de elevii, scenă demnă de prezentările de modă, o atmosferă minunată. Astfel poate fi descrisă „Ziua Porţilor Deschise” de la Liceul Teoretic Recaş. Deschiderea evenimentului a fost făcută de Mirela Serafim, directorul şcolii, care a vorbit elevilor din clasele a VIII-a din Recaş dar şi din localităţile învecinate şi invitate la acest eveniment despre avantajele pe care le oferă liceul.

 

Eveniment

O fetiță de cinci ani din Timișoara a ajuns la spital după ce a fost lovită de un șofer neatent
Duminică seara, în jurul orei 19, polițiștii rutieri au fost sesizați că pe strada George Coșbuc din Timișoara o fetiță a fost rănită într-un accident rutier.

Mapamond

Trump amenință Rusia cu tarife masive la petrol și anunță o discuție iminentă cu Putin
Președintele american Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu pentru NBC News, că va impune tarife secundare între 25% și 50% la întregul petrol rusesc dacă va considera că Moscova obstrucționează eforturile sale de a opri războiul din Ucraina. Aceste tarife ar putea fi aplicate în termen de o lună, în absența unei încetări a focului, transmite Reuters, citată de Agerpres. 1

Mapamond

A murit Richard Chamberlain, actorul celebru din serialul „Pasărea spin”. Avea 90 de ani
Richard Chamberlain, celebru pentru rolurile sale din drama medicală „Dr. Kildare” din anii 1960 și mini-seria „Shogun”, a murit la vârsta de 90 de ani, a confirmat publicistul său pentru BBC. 1

Mapamond

Trump amenință Iranul cu bombardamente și sancțiuni dure dacă nu cedează în fața unui nou acord nuclear
Președintele american Donald Trump a lansat un nou avertisment dur la adresa Iranului, amenințând cu bombardamente și sancțiuni suplimentare dacă Teheranul nu acceptă un nou acord nuclear cu Washingtonul, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Eveniment

UPDATE. Șef de la IPJ Timiș, prins cu droguri de DIICOT. Conducerea „se delimitează” de comportamentul lui
Potrivit unor surse, șeful Secției 1 Urbană de Poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș a fost reținut, sâmbătă. El este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată. UPDATE. Cei doi bărbați, arestați preventiv pentru 30 de zile 13

Ştiri din Timiș

FOTO. Soția ministrului Grindeanu răspunde zvonurilor: „Nu suntem divorțați. Nu suntem despărțiți. Nu suntem nici măcar certați”
Mihaela Grindeanu, soția lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a reacționat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, după zvonurile apărute în mediul online. Presa de scandal a relatat, în ultimele zile, că soțul său ar avea o relație cu Laura Vicol și că familia Grindeanu urmează să se destrame sau chiar ar fi divorțat în secret. 2

Turism

Habitat 67 – complexul din prefabricate gândit pentru a revoluția locuințele urbane, considerat „capodoperă a arhitecturii moderniste”
Habitat 67, un complex rezidențial din Montreal, Canada, este una dintre cele mai remarcabile realizări arhitecturale ale secolului XX, demonstrând că este posibil să combinăm estetica modernistă cu funcționalitatea urbană. Prin designul său revoluționar și impactul său durabil, acest complex reprezintă o viziune avangardistă asupra modului în care oamenii pot locui în orașe, redefinind standardele arhitecturii rezidențiale moderne. 4

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici